Primul munte
Posted by Alexandru Palade | Filed under Un nou inceput
Saptamana asta a fost mult mai buna din punct de vedere a interactiunii umane decat celelalte doua la un loc.
Dar sa o luam pe rand. Intr-una din dimineti vin la serviciu, imi iau laptopul si plec din biroul unde stau de obicei. Paranteza, dimineata imi place sa-mi verific mail-urile undeva pe unul din locurile mai confortabile decat biroul la care stau de obicei. Dupa vreo ora cand ma intorc, cubiculul in care stau impreuna cu alti trei oameni, era plin de haine, diverse lucruri (printre care si o gantera?!) - un ghiozdan rasturnat in mijlocul lui. Una din cele trei persoane, o blonda veritabila - Jamie - dar careia ii merge mintea brici, era singura acolo asa ca ma uit ciudat spre ea. “Am gasit un gandac in ghiozdan”, facand o fata trista. M-am abtinut cat am putut sa nu rad si am inceput sa o intreb mai multe ca sa imi iau gandul. “Cat era de mare?”. Imi arata cu mana, cat o pioneza. Valeu, nu ma ajuti deloc. In tot timpul asta imi veneau in minte vestitii gandaci de Regie pe diferite marimi, dar de culoare invariabila. Trebuia sa-i fi zis ca m-am trezit intr-o noapte cu unul pe fata, sa vedem daca m-ar fi spalat si pe mine cu “servetele cu clor” asa cum a spalat de zor ghiozdanul ala. Oricum, mi-a oferit o scuza sa fac misto de ea toata ziua. Pana la urma m-am abtinut si din asta in momentul in care mi-a raspuns cu “vrei sa mai lucrezi in cubiculul asta?”, cu o fata zambitoare. Ea se ocupa de multe parti administrative din ce-am vazut asa ca nu m-am riscat la mai mult.
Tot saptamana asta am stat de vorba cu un tip, Tom, pe care l-am cunoscut cu o saptamana in urma. Pana acuma au fost numai discutii superficiale, dar acuma chiar am inceput sa intram un pic mai adanc. E incredibil ce-a facut tipul asta. A intrat la facultatea Duke (e una din cele mai prestigioase din lume), a renuntat dupa un an pentru ca nu se mai simtea bine. Avea un defect de vorbire (vorbea foarte lent) asa ca s-a hotarat sa faca ceva cu viata lui sa-l puna intr-o postura in care sa-l forteze sa vorbeasca si sa practice. A plecat in Taiwan. A lucrat ca profesor de limba engleza si a stat cam un an acolo timp in care starea lui s-a imbunatatit. S-a intors, a mai facut un an de facultate, dar a schimbat-o din nou. A studiat bioingineria, chineza, japoneza si calculatoare. Japoneza vorbeste fluent, chineza are certificare de traducator, calculatoare lucreaza in una din cele mai binevazute companii din lume. Te intrebi cum poate cineva sa faca atatea (cred ca are 26 de ani, dar nu sunt sigur). L-am intrebat ce parere au avut ai lui cand a renuntat prima oara la facultate. A zis ca s-a suparat foarte tare, ca i-au spus ca e nebun. Asa si? El a plecat, si-a urmat visul. Acuma tatal lui a recunoscut ca a fost o idee foarte buna. De ce toate ideile foarte bune la final sunt proaste la inceput? Mai departe am avut o discutie mai lunga si cu Simina (stagiara care e tot din Romania - chiar din Bacau de fapt - despre care v-am povestit saptamana trecuta). Am vorbit despre sistemul de invatamant de la ea (studiaza in Canada) versus cel de la noi. Se pare ca nu exista asa mari diferente. Am laudat faptul ca, cel putin la noi in facultate, majoritatea profesorilor chiar se implica in materiile pe care le predau si e o onoare sa mergi la cursurile lor. Imi placea cand vorbea cu atata dor de Romania si zicea ca doctoratul vrea sa-l faca undeva prin Europa ca sa fie mai aproape de casa. Imi pare bine sa vad ca tara nu e uitata de cei plecati de mult timp.
Sfarsitul de saptamana a fost extraordinar! Daca saptamana trecuta am incercat sa fac doua lucruri deodata si nu mi-a iesit niciunul, tura asta nu am mai riscat. Am planificat de luni un plecat la munte, undeva la aproximativ 100km de NYC (inca nu m-am obisnuit cu unitatile lor de masura si probabil ca nici nu o sa-mi fie prea usor). Locul se numeste foarte sugestiv “Breakneck Ridge” (”Creasta Rupea-te-ai gatul”). Sambata dimineata trezirea la cinci jumatate, facut sendivsuri, mancat unul pe fuga si ţuşti in metrou. Ajuns la gara ma intalnesc cu Kamil si Karol - doi polonezi extraordinari cu care am facut aceasta excursie. Dupa ce ne-am invartit dupa bilete, gasim si linia 15 din cele foarte multe care sunt acolo (erau pana la 150 si ceva, totusi cred ca nu erau numerotate secvential) si ne bagam in tren. Nimic impresionant acolo, transportul public in Europa e mult mai bun dupa cum am zis si intr-un post anterior. Totusi m-a amuzat teribil conductorul care de fiecare data cand anunta statia facea o rima jucausa cu numele ei. De exemplu, noi am coborat la statia “Beacon” si rima a fost ceva de genul “If Beacon you’re seeking - look no more / head to the door” (nu traduc ca n-are rost). Daca as fi fost in tara, as fi zis ca e beat. Oricum, foarte dragute rimele, pacat ca nu-mi mai amintesc si altele. Ne dam jos din tren, soare splendid, caldura mare. Intram intr-un supermarket sa ne luam apa. Eu aveam deja ~1L la mine asa ca am zis sa nu-mi mai iau. Kamil imi zice - “ia-ti mai multa ca o sa mergem toata ziua”. Eu - “cred ca mi-e suficienta, o sa ma descurc”. Sta el, se mai gandeste. Se suceste. Pana la urma se intoarce catre Karol - “Cred ca va trebui sa luam mai multa apa sa-l ajutam si pe Alex la nevoie”. Zambesc. In mod normal acuma as fi cedat si as fi luat apa, numai ca sa le fac pe plac, dar imi statea in gand ca eu o sa car in spate. Asa ca am insistat sa stea linistiti. Plecam din supermarket si exact inainte sa intram pe traseu, mai dam peste un alt magazin. Cred ca s-a framantat toata distanta dintre cele doua supermarket-uri, ca atunci cand l-a vazut a fugit imediat si a mai luat o sticla de apa. Ce om dragut. Oricum, au carat baietii aia daca nu ma insel vreo 4 sau 5 litri de apa, din care eu pana la urma nu am baut nimic si lor tot nu le-a ajuns. Se pare ca erau iubitori de apa - bravo lor, as vrea sa pot sa beau si eu atata apa.
Echipati cu tot ce trebuie (adidasi in picioare, fara lanterne, etc.), incepem sa urcam. Si baietii astia doi au inceput sa urce intr-un pas cat altii in trei de am zis ca daca ma fugaresc toata ziua pe munte asa s-ar putea sa ajung sa ma tarai. Dar, stiam prea bine ca atunci cand se merge in grup nou exista intotdeauna impulsul de a merge (mult) mai repede decat de obicei. Niciodata nu am inteles de ce. Muntele nu e de competitie, e de admirat. In fine, am tinut pasul (curgeau apele de pe mine ca altceva). Incepusem sa-mi pierd speranta si sa cred ca chiar asta e ritmul lor cand “hai sa facem pauza” si atunci le-am auzit si lor suflul greu. Bravo ma baieti, bine ca fugim. Treptat, ne-am acomodat, ritmul s-a micsorat, iar eu am inceput sa reusesc sa zaresc frumusetile peisajului. Cateva poze aici (stiu, m-am ingrasat si trebuie sa ma tund). Acum, inainte sa sariti cu gura, nu e munte asa cum il stim noi. Cred ca se aseamana mai mult cu Muntii Dobrogei (nu am ajuns pe acolo, deci nu sunt sigur). Sunt niste munti foarte vechi, erodati de timp (si mai ales de raul Hudson care se vede cat e de mare prin poze). Cel mai inalt loc din toata zona asta era ceva de genul a 1500 de picioruse, adica vreo 500m la noi. Deal dupa altitudine, dar structura morfologica clara de munte. Bolovani peste bolovani, stanci in toata regula. Nu de putine ori am coborat in fund. M-am mirat tare. La inceput subestimasem, dar au fost vreo 8-9 ore bune de mers si nu am facut tot ce ne propusesem. Dupa ce am ajuns la poale si am mai mers vreo 2km pe sosea, am ajuns intr-un orasel numit “Cold Spring” (”Paraul rece”) unde am savurat cea mai gustoasa bere de cand sunt aici. Probabil pentru ca simteam ca o merit. Pe tren inapoi am inceput sa discut cu Kamil despre diverse lucruri si am fost de-a dreptul impresionat - nu ma pot obisnui cu ce lume extraordinara am ocazia sa intru in contact aici. Urmeaza un pasaj oarecum tehnic: am discutat despre ceea ce inseamna un limbaj agile, despre bytecode si masini virtuale, despre management, despre marketing, despre Enigma, despre cifrul lui Cezar, despre calculatoare cuantice. La sfarsitul discutiei am realizat ca as putea numara pe degete persoanele pe care le cunosc si as putea purta discutii despre toate lucrurile de mai sus la un loc (eu sunt departe de Kamil - baiatul asta e o enciclopedia ambulanta in multe lucruri). Oameni care au lucrat la companii precum IBM, nvidia, Microsoft, dar modestia lor ascunde de fapt cine si cu cate capete peste tot ceea ce insemn eu sunt ei. Este o onoare sa interactionez cu ei.
Duminica nu s-a lasat cu nimic mai prejos. Desi a plouat toata ziua m-am intalnit din nou cu Kamil si Karol intr-un cartier polonez, pe numele lui Greenpoint. Cateva poze aici. Tura asta ni s-au alaturat si Simina si Erez (un alt stagiar israelian, mutat si el in Canada cu facultatea de ceva timp si momentan isi face doctoratul in matematica). Ne-am plimbat prin cartier, timp in care cei doi polonezi ne-au raspuns la intrebari despre istorie, despre limba si orice altceva ne-a trecut prin cap. Eu nu eram pasionat de istorie si de faptul ca Sobieski ne-a atacat la un moment dat, dar am vazut un magazin cu bauturi traditionale. I-am tras de maneca si le-am zis sa-mi faca o recomandare. Am incheiat prin a luat un fel de vodka, pe numele ei Zubrowka, care are ceva ierburi prin ea. La prima ocazie o sa va descriu si ce gust are. Apoi am mers intr-un restaurant cu specific polonez unde am mancat un bors foarte bun denumit “White borsch” (”Bors alb”) si un fel de ciolan de porc fiert in bere. Din pacate, n-am simtit berea, dar a fost foarte gustos. Nu-i nimic, am compensat cu berea propriu-zisa care nu se putea lasa mai prejos. In sfarsit - bere la 500ml si dupa doua (Okocim si inca un fel - bune amandoua) am plecat de acolo incantat ca au fost cei mai buni 20$ cheltuiti de cand sunt aici.
Saptamana care urmeaza mi-am cumparat bilete la “Phantom of the Opera” (”Fantoma de la Opera”) jucat pe Broadway. Ia sa vedem noi de ce atata zarva…
August 4th, 2009 at 3:03 pm
Inca rad :)). Nu te dezminti de la stilul frumos cu care ne-ai obisnuit. Tine-o tot asa
.
Sa auzim de bine
August 6th, 2009 at 3:21 pm
Daca nu te duceai pe Broadway iri rupeam capul. Tot mai bun era un munte la noi :D.
Vad ca iti prieste mancarea. Vreau sa adaug ca lui Lucaci i-ar fi rusine de tine. Ai facut romana cu femeia de servici ( Sobiesky si romanii)!
August 6th, 2009 at 4:25 pm
Hehe… Lucaci - ce vremuri
Cred ca mai tare i-ar fi de tine ca ai scris numele lui Sobieski asa cum l-ai scris. Tz tz, bautura asta ce face din om.
Ia zi, un club A pe cand?
October 9th, 2009 at 7:29 pm
daca nu ma scoti ti-am spart fatza.
prieteneste
October 9th, 2009 at 7:30 pm
lol. LA DANS!! :))))
PS: “You are posting comments too quickly. Slow down.” :))
October 14th, 2009 at 2:27 pm
Interesant e ca nu numai eu mi-am amintit de relatia ta cu Lucaci… Numai ca eu am vazut putin diferita situatia, chiar opusa fata de cum a vazut-o Preda :).
Si as putea sa adaug ca ai slabit de cand te-am vazut eu ultima data
October 14th, 2009 at 2:35 pm
Hehe, i-auzi Preda - vezi cine ma iubeste?
Cat despre ingrasat, cand m-ai vazut tu ultima oara (cred ca te referi la Bremen) am fost cel mai slab din toata viata mea - nemancat de 2 saptamani jumate