Am tras linie
Posted by Alexandru Palade | Filed under Un nou inceput
[articol scris pe data de 19 Octombrie]
Ma uit pe un geam oval si mic. Afara e intuneric, iar cladirile stau inclinate. Cladiri inalte, luminate intr-un mod specific, cladiri ce mi-au tinut umbra timp de trei luni si jumatate. In acest moment am realizat ca asta a fost ultima clipa in New York, iar fluturasii din stomac nu erau din cauza decolatului.
Poate ca erau datorita faptului ca stiu ca las in urma o experienta nemaipomenita pentru mine, pentru ca mai dau o pagina din viata mea si pun pecetea pe ceea ce se numeste inca o vara. Sau poate erau din cauza ca stiu ca ma intorc aici, unde gandul m-a purtat de nenumarate ori in acest timp si unde caldura noastra ma asteapta.
Am primit de prea multe ori intrebarea daca regret sau nu ca ma intorc. Daca ati fi in locul meu, nu stiu cator dintre voi v-ar fi usor sa raspundeti la aceasta intrebare – eu inca nu stiu raspunsul. Lucrurile, dupa cum am aflat, nu sunt intotdeauna colorate in alb sau negru. Experienta de aici nu pot sa o trec cu vederea si nici nu ma pot opri sa ma gandesc ce-ar fi fost daca as mai fi ramas. Asa cum nu pot sa trec cu vederea sentimentele care ma incearca de fiecare data cand ma gandesc la Romania si la tot ce inseamna ea pentru mine.
Sunt dator fata de mine sa-mi raspund la provocarile pe care mi le-am pus in articolul “Am plecat“. Din pacate pentru mine, nu stiu cat am reusit ce mi-am propus. Cert e ca avand un tel in minte, am stiut ce pasi sa apuc si acum pot evalua rezultatele pe care le am.
Cea mai mare problema a mea a fost ca plec acolo singur, fara sa cunosc pe absolut nimeni. Avand in vedere personalitatea mea, stiam ca o sa am mari probleme sa ma integrez la inceput. Nu sunt surprins deloc cand realizez ca, intr-adevar, asa cum ma asteptam, am intampinat mari dificultati. Prima luna a fost un efort sustinut din partea mea sa-mi depasesc acest handicap. Dar mi-am demonstrat ca am reusit. Nu la fel de usor pe cat imi doream, nu m-am schimbat suficient pe cat as vrea la capitolul asta, dar am reusit sa-mi fac cateva cunostinte pe propriile puteri si nu prin intermediul unui prieten comun. Asta mi-a oferit un pic de incredere in mine, cu care sper sa ma intorc aici si sper sa o pot cultiva – ramane de vazut cum.
Un alt lucru pe care mi l-am dorit a fost sa vin cu un nou hobby. Pot sa zic cu mana pe inima ca daca n-ar fi fost cineva care sa-mi zica o fraza care sa ma determine sa nu mai vad acest lucru ca pe un “todo”, nu m-as fi intors cu el. Daca e curios cineva, fraza a fost: “Nu te mai gandi cand o sa ai timp sa faci lucrul asta, pur si simplu fa-l cand poti”. De unde eu ma gandeam cum sa folosesc “bucket list”-uri, calendare, matrice de timp si alte te miri ce prostii cat mai eficient, fraza asta a fost o “palma dupa ceafa” (ca sa citez). Un lucru pe cat de evident, pe atat de folositor cand il realizezi. Si asa, incet-incet, am cumparat uneltele necesare, am citit despre si in trei luni ma intorc amator de un nou lucru. Chiar nu a fost greu.
Datorita unor circumstante mai mult sau mai putin subiective, am reusit sa citesc foarte mult vara asta. Si mai frapant este ca niciun rand citit nu a fost tehnic. Am citit despre dezvoltare personala, despre Che Guevara, despre tactici de negociere, iar acum am inceput o carte despre grafice. Nu tot ce am citit a fost bun, dar am realizat ca exista lucruri mult mai importante decat cum sa faci un sistem scalabil. Imi pare rau pentru “geek”-ul din mine cand zic asta, dar asa e.
Ceva ce nu mi-am propus, dar a fost inevitabil datorita locului de munca. Pentru prima oara am vazut ca se poate sa strangi laolalta oameni extraordinari de capabili. Sunt atat de impresionat de ce am gasit aici, incat daca ar exista un motiv care m-ar putea convinge sa ma intorc, acesta ar fi. E un loc unde excelenta o poti taia cu un cutit, unde oamenii care au scris parte din istoria calculatoarelor isi petrec ziua, unde exista (nu putini) oameni cu mai multa experienta tehnica decat am eu de viata. A fost un privilegiu! [nu vreau sa se interpreteze acest paragraf ca o reclama gratuita - singurul merit al companiei este ca a reusit sa-i adune laolalta si sa le ofere conditii. Ceea ce face compania asta sa fie ceea ce este, sunt oamenii de aici, orice altceva se pierde]
Inchid capitolul “Un nou inceput” aici. Probabil ca cu finalul asta va veni si pauza mai lunga din partea mea. Vreau sa multumesc celor care au citit balivernele pe care le-am scris aici. Criticile si raspunsurile voastre m-au facut sa continui si sa termin capitolul.
Dupa o experienta de trei luni jumate si o calatorie de 28 de ore am ajuns inapoi in Romania. Ma bucur.
October 24th, 2009 at 12:49 pm
Interesant este faptul ca acest articol mi s-a parut o dovada de lasitate din partea ta. Ai scris atat de multe cand ai avut nevoie sa te descarci, atat de putin cand ai ajuns la finish.
Nu o lua in nume de rau. Am citit despre experiente asemanatoare cu ale mele, am vazut ce ai simtit cand ti-a fost greu si inca incerc sa aplic ce am invatat din acest blog.
November 5th, 2009 at 6:43 pm
Imi cer scuze, asa e, nu am reusit sa scriu cu la fel de multa patima. Dar am facut o concesie intre a nu scrie deloc si a scrie asta. Cred ca am ales varianta gresita.
Sunt onorat sa citesc ca e ceva ce poti aplica de aici.
November 15th, 2009 at 10:27 pm
Nu e adevarat. ce dovada de lasitate? e absolut normal ca intrebarile sa fie mult mai lungi decat raspunsurile.
adesea alea-s cele mai scurte si mai ….